Cuvinte cheie

 Misiunea Facultăţii de Arte este în primul rând aceea de a educa şi forma profesionişti în domeniul muzicii şi artelor vizuale, cu aplicare în direcţiile pentru care s-au dezvoltat programe de studii (interpretare muzicală, pedagogie muzicală, arte decorative, sculptură, pictură, conservare – restaurare, design, design vestimentar, pedagogia artelor plastice şi decorative) dar şi pentru direcţii noi care pot fi accesate folosind baza de cunoştinţe acumulate pe parcursul anilor de studiu, atât la nivel conceptual cât şi la nivel profesional. În al doilea rând, facultatea acordă o deosebită atenţie creaţiei artistice şi cercetării ştiinţifice (studii teoretice în domeniul vizualului, studii de muzicologie şi teatrologie, cercetare din perspectivă interdisciplinară a artelor, implicaţii sociale ale fenomenului cultural contemporan).

Facultatea este acreditată, de asemenea, să organizeze cursuri şi examene de perfecţionare pentru definitivare în învăţământ, pentru gradele didactice II şi I, precum şi cursuri de formare continuă în cadrul programului complet “Varadinum” al Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic.